Pentru început, având în vedere faptul că termenul este destul de vag, trebuie să definim ce înțelegem prin noțiunea de copil răsfățat.
Dex-ul oferă mai multe definiții, prima dintre ele fiind – “dezmierdat, alintat în mod exagerat; capricios, cu toane; (depr.) răzgâiat”. În principiu, asupra acestui înțeles ne oprim și noi.
Considerăm că un copil este răsfățat dacă nu se conformează cerințelor obișnuite (de exemplu nu vine la masa atunci când este chemat, nu se spală pe dinți, nu merge la culcare când trebuie, tulbură liniștea la școală etc.), dacă este obraznic, insensibil la dorințele celorlalți, dacă face scandal în public (sau în particular), ignoră dorințele părinților etc. Cu alte cuvinte, copilul răsfățat face ce dorește, cum dorește și când dorește.
Interesant este că sunt destul de mulți adulți care nu consideră asta ca fiind un lucru rău. Realitatea ne arată că, de cele mai multe ori, copiii răsfățați ajung adulți răsfățați. Adulții răsfățați sunt evitați de ceilalți adulți, sunt nemulțumiți de propria viață și de societatea în care trăiesc, sunt frustrați că pretențiile nu le sunt satisfăcute devin plângăcioși și egoiști. Trebuie să recunoaștem că, oricât de drăgălaș pare termenul de răsfățat și oricât de mult ne place să fim uneori răsfățați sau să ne răsfățăm copilul, nu ne dorim ca acțiunile noastre să aibă un impact atât de negativ asupra vieții și dezvoltării lui.
Copii răsfățați au existat întotdeauna – celebrul domn Goe nu e o apariție recentă. De cele mai multe ori proprii părinți minimizează aspectele negative sau chiar le consideră calități. Lipsa de conformare la norme este în ochii acestor părinți “personalitate puternică”, obrăznicia este “curaj”, pretențiile exagerate sunt “simț al propriei valori” etc. În ochii părinților, derapajele propriei odrasle sunt cauzate de mediul înconjurător, vinovații fiind colegii prea sensibili, profesorii depășiți sau alte personaje care primesc pe loc tot felul de caracterizări degradante.
Am caracterizat puțin copilul răsfățat și am descris și ce se întâmplă cu el la vârsta adultă. Întrebarea la care încă nu am răspuns este: cum apar acești copii? Se nasc pur și simplu răsfățați? Este o eroare de educație a părinților sau a altor apropiați?
Evident, copiii nu se nasc răsfățați. Așa cum nu se nasc nici rasiști. Dar, educați greșit, pot ajunge și rasiști cum pot deveni și răsfățați.
Sunt părinți care consideră că prea multă dragoste strică. Acești părinți sau nu înțeleg ce e dragostea sau nu îi înțeleg efectele. Toți oamenii au nevoie de dragoste. Iubind sau fiind iubit te dezvolți armonios, ești fericit și îți dorești să îi faci și pe alții fericiți. Nu iubirea este cea care formează un copil răsfățat ci lipsa de autoritate, puținătatea sau inconsecvența regulilor. Faptul că un copil primește o bomboană nu generează un comportament reprobabil însă faptul că un copil primește o bomboană urmare a unor cereri insistente, gălăgioase și agresive, este deja o dovadă a faptului că procesul educational al copilului nu funcționează bine.
Când îți iubești copilul este firesc să vrei să îl vezi fericit și mulțumit. Asta nu înseamnă însă că trebuie să îi satisfaci toate mofturile, să îl îndopi cu dulciuri sau junkfood, să îl lași la calculator toată ziua sau să-i permiți orice fel de atitudine, limbaj sau comportament. Un părinte iubitor are în primul rând în gând interesul pe termen lung al copilului, iar acest interes intră deseori în coliziune cu dorința de moment a copilului.
Uneori, părinții lucrează foarte mult și nu au suficient timp pentru a se conecta cu propriul copil. În mod inconștient se simt vinovați și își răscumpără această greșeală oferind copilului o libertate mai mare, trecând cu vederea mici derapaje, râzând complice la primele obrăznicii etc. Alteori copiii simt că nu sunt băgați în seamă, sunt invizibili pentru proprii părinți și singura modalitate de a le atrage acestora atenția sunt obăzniciile, nesupunerea, autorăsfățul. În fine, o altă categorie este cea reprezentată de copiii stricați de bunici, rude etc. Copleșiți de daruri și atenții, plimbați dintr-o casă în alta (caz frecvent în cazul familiilor divorțate), bulversați de absența sau inconsecvența regulilor, stricați de competiția nefastă dusă de adulți pentru a le câștiga afecțiunea, unii copii încep să devină tot mai răsfățați.
De cele mai multe ori, copiii ajung răsfățați pentru că părinții lor îi consideră centrul universului și nu le refuză nimic. Practic, sunt situații în care copilul preia controlul dictând ce și cum trebuie să se întâmple, ignorând total limitele pe care părinții ar fi trebuit să le impună. Uneori influența nefastă a părinților este și mai directă: sunt părinți care cumpără copiilor haine de firmă, gadgeturi scumpe și alte accesorii stridente pentru a compensa lipsa unor calități reale. Afișarea ostentativă a unor însemne ale bogăției, disprețul față de copiii cu o situație materială mai slabă, jignirile aduse celor diferiți de ei, sunt tot semne ale unei proaste educații fiind adesea efecte indirecte ale răsfățului.
La școală, desi atitudinea lor este inadecvată, profesorii se tem să intervină pentru că părinții nu văd nimic grav în comportamentul propriilor copii. Mai mult, în unele cazuri opinia publică se solidarizează foarte rapid cu acești copii care “își cunosc drepturile” și “nu cer decât respect”.
Dragi părinți, răsfățândându-vă copiii nu faceții altceva decât să-i condamnați la dependență, iresponsabilitate, lipsă de respect, sfidare și relații sociale sărace.
Pentru o dezvoltare armonioasă copilul are nevoie de iubire și de reguli, de afectivitate și de consecvență. Asta nu înseamnă nici sufocarea personalității, nici inhibarea creativității, înseamnă doar canalizarea copilului către o dezvoltare corectă și frumoasă.