Zeci de mii de ani, bărbații vânau și asigurau securitatea fizică și alimentară a familiei. Zeci de mii de ani femeile asigurau securitatea emoțională a familiei și se ocupau de creșterea copiilor. De aproximativ 100 de ani, această ordine istorică a fost dată peste cap. Societatea a evoluat tot mai rapid afectând dur structurile sociale anterioare.
Cea mai rezistentă structură socială, familia, a devenit în ultimul timp tot mai șubredă. Nevoia de apartenență la o familie există în continuare, chiar dacă familia firească a fost parțial înlocuită de „marile familii” reprezentate de colectivul de muncă, comunitatea religioasă sau diversele organizații existente azi în societate. Oricât de mult își neagă unii oameni instinctele naturale și oricât de mult se consacră unor pasiuni sau joburi, tot vin momente de respiro în care conștientizează că le lipsește iubirea, le lipsește intimitatea cuplului, o îmbrățișare sau o vorbă bună. Așa se face că, aproape toți oamenii își doresc să întemeieze o familie și cei mai mulți dintre ei reușesc acest lucru.
Totuși, în ciuda acestei nevoi de bază a oamenilor ritmul actual al vieții și provocările cotidiene determină o rată tot mai mare a divorțurilor. În România aproape 25% din cei ce s-au căsătorit au divorțat, dar sunt țări în care rata divorțurilor depășește deja 50%. În cazul cuplurilor fără copii, divorțul poate fi dureros, dar efectele sunt resimțite doar de cei doi parteneri care au format cuplul inițial. În cazul în care cuplul are deja copii, efectele sunt mult mai complicate răsfrângându-se și asupra minorilor.
Care este soluția în aceste situații? Cum pot fi protejați copii de traumele pe care le provoacă deseori divorțul?
Una din soluții este co-parentingul!
Co-parentingul nu este o rețetă doar pentru părinții despărțiți. Co-parentingul ar trebui să fie o realitate în cazul tuturor copiilor, indiferent dacă proprii părinți mai stau sau nu mai stau împreună.
În societatea actuală orice părinte ar trebui să fie un co-părinte! Printre altele, asta înseamnă că ambii părinți ar trebui să împărtășească greutatea muncii casnice în mod corespunzător. Astăzi, prea des și prea multe mame trebuie să-și sacrifice visele și idealurile pentru a face față atâtor provocări. Co-parentigul presupune sacrificii similare pentru propriul copil: atât tatăl cât și mama trebuie să-și asume responsabilități și să renunțe la anumite libertăți. Co-parentigul este eficient atunci când fiecare părinte renunță la egoism și preia din responsabilitățile comune pentru a lăsa și celuilalt părinte suficient spațiu personal. Este adevărat, un tată nu va putea niciodată să nască, nu va putea simți cum în propriul corp ia naștere și se dezvoltă un copil, un tată nu va putea alăpta natural și nu va crea din start acea legătură puternică existentă între mamă și copil. Totuși, un tată poate dormi cu propriul său copil, îl poate dezmierda și îmbăia încă din primele sale zile de viață, îi poate vorbi și poate petrece timp alături de el. Un tată poate fi un părinte la fel de bun ca o mamă, atâta timp cât își dorește acest lucru și plătește prețul care trebuie plătit. Probabil, prețul cerut pare mare, realitatea însă este că și recompensele sunt pe măsură. Să fii părinte este nu doar o responsabilitate imensă, dar este și o oportunitate uriașă – oportunitate pe care mulți părinți, în special tați, o ratează din neștiință sau din comoditate.
Beneficiile în cazul co-parentingului sunt uriașe pentru toată lumea: copiii sunt mai împliniți și mai bine crescuți, părinții sunt mai fericiți. Cred că în astfel de familii inclusiv riscul divorțului se diminuează. Trebuie să admitem că nevoile umane s-au diversificat extrem de mult iar azi, securitatea fizică și cea alimentară nu mai este asigurată doar de bărbați – majoritatea femeilor muncesc cot la cot cu bărbații și contribuie din plin la satisfacerea acestor nevoi. În această zonă societatea a evoluat teribil de mult. Femeile de azi sunt mai educate decât bărbații, mai interesate de dezvoltare personală și mai capabile să se descurce singure. În contrast cu această evoluție spectaculoasă, bărbații au făcut mult mai puțini pași: în continuare majoritatea familiilor sunt „ținute” de femei, securitatea emoțională și treburile casnice fiind în foarte multe cazuri responsabilitatea lor exclusivă. Creșterea copiilor este în continuare apanajul aproape exclusiv al mămicilor. Ședințele cu părinții arată un dezechilibru major: peste 70% din participanți sunt mămici. Gătitul, îmbrăcatul, spălatul și îngrijitul copiilor sunt tot sarcina mămicilor. Atunci când copilul se îmbolnăvește tot mama este cea care stă acasă și are grijă de copil. Făcutul temelor și poveștile de seară sunt alte activități făcute preponderent de mămici. Taților, le revine uneori doar sarcina de a ieși și eventual de a se juca cu proprii copii atunci când aceștia sunt deja mai mari.
Copleșite de multitudinea sarcinilor pe care și le atribuie singure sau care le sunt atribuite de partener sau de societate multe femei renunță la visul familiei și aleg divorțul. Aproximativ 70% din divorțuri sunt astăzi intentate de femei – mulți din partenerii lor ajungând în această situație fără să-și dea seama ce se întâmplă.
Sunt convins că, acolo unde co-parentingul este eficient, rata divorțurilor poate să scadă – iar dacă nu scade, măcar îi ajută pe copii și pe părinți să depășească mai ușor acel episod.
După divorț, co-parentigul eficient presupune împărțirea echilibrată a timpului petrecut de fiecare părinte cu copilul comun. Fiecare părinte își planifică timpul în așa fel încât să contribuie cât mai mult și mai eficient la creșterea și dezvoltarea copilului. Chiar dacă există puncte de vedere diferite între cei doi părinți, chiar dacă privesc educația în mod diferit, co-parentingul presupune înțelepciune și dorință de colaborare pentru binele copilului. Scopul final este echiparea puiului de om cu toate „uneltele” de care are nevoie pentru a-și construi singur o viață echilibrată – iar pentru acest lucru este nevoie de implicarea și contribuția fiecărui părinte.