Pentru un părinte, cea mai mare provocare nu este să își educe copiii ci
să se educe pe el însuși în așa fel încât să fie un bun părinte!

Crește alți copii, dar de copiii lui nu-i pasă!

 

          Cazul numărul unu: „mama mea a divorțat când eu aveam 5 ani. Tata a plecat și ne-a abandonat. Am încercat să iau legătura cu el, după mulți ani, dar era un străin pentru mine, nici nu pot să-i zic tată”.

          Cazul numărul doi: „mama mea a divorțat când eram mici și s-a recăsătorit când eu aveam 6 ani. Pe mine m-a crescut al doilea soț, eu pe el îl consider tatăl meu”.

          În cele două cazuri avem doi copii, două divorțuri și un singur bărbat. Deși pare a fi un caz extrem, situația descrisă mai sus nu este așa rară precum pare. De când mă ocup de problematica divorțurilor am auzit de zeci de ori expresia „nu-i pasă de copilul lui, dar îi crește pe ai alteia”. Evident, pentru un copil este crunt atunci când știe că tatăl său natural nu îl caută, nu se interesează de el și nu petrece timp cu el, în schimb stă cu un alt copil.

          Pentru a preveni astfel de situații am încercat să aflu care sunt motivele care îl pot determina pe un părinte să își părăsească propriul copil, dar să se atașeze și să crească un alt copil. De dragul micuților care suferă în tăcere tânjind după un semn din partea părinților naturali mi-aș dori ca toți adulții implicați să procedeze corect și să contribuie la construirea unor relații firești între părinte și propriul copil. Articolul acesta sper să îi ajute pe toți adulții bine intenționați, dar care din diverse motive au ajuns în situații complicate.

          Analizăm deci situațiile în care bărbatul divorțat se recăsătorește cu o femeie care are deja copii și construiește cu acești copii o relație mai bună decât cea pe care o are cu copiii săi naturali.

          Rolul soției actuale!

Avem așadar un bărbat divorțat care se căsătorește cu o femeie care are deja cel puțin un copil. Conștientă de greutățile pe care le presupune viața de părinte singur, noua iubită face tot ce poate pentru a-l păstra pe bărbatul care a intrat în viața ei. În acest sens, aceasta îi satisface acestuia capriciile, îi arată cât de mult îl iubește și îi laudă foarte mult calitățile. În comparație cu fosta relație, bărbatul recăsătorit constată acum că este acceptat așa imperfect cum este și, în mod inconștient, încearcă să păstreze relația nou creată contribuind la succesul noii familii mult mai mult decât a făcut-o în prima căsnicie. Ajutat de noua parteneră, bărbatul poate crea o legătură puternică cu copiii acesteia purtându-se ca un adevărat tată și fiind tratat și apreciat ca atare. Găsind înțelegere și apreciere în noul cămin, bărbatul se depărtează treptat sau brusc de vechiul cămin și de vechea familie, loc pe care îl asociază cu criticile și reproșurile. Uneori, această depărtare se produce în mod natural, fără a exista o planificare sau o intenție conștientizată în acest sens, alteori depărtarea este accentuată de noua sau de vechea soție.

          Noua soție poate acționa subtil în direcția îndepărtării tatălui de copilul biologic organizând programul în așa fel încât tatăl să fie mai mereu ocupat și să nu aibă timp pentru construirea unei relații cu primul copil. În plus, poate manifesta o înțelegere exagerată atunci când tatăl își spune păsul și povestește lucrurile care nu-i plac la copilul său sau la relația pe care o are cu propriul copil. În alte situații, noua soție poate acționa fățiș împotriva relației dintre părinte și copil creându-i copilului situații neplăcute atunci când intră în contact cu acesta. Din discuțiile avute am remarcat o ingeniozitate malefică extrem de accentuată în cazul femeilor decise să deterioreze relația dintre tată și copil. Dorința femeii de a deteriora această relație poate fi alimentată din diverse surse: un model greșit în propria copilărie, o dorință puternică de a păstra toate resursele financiare, emoționale și de altă natură doar pentru propriul copil etc. În unele cazuri, noul partener este folosit și încurajat să aibă o relație cât mai strânsă cu copilul femeii, tocmai pentru a-l răni pe fostul soț și pentru a-l îndepărta pe copil de propriul său tată. În alte situații, mai ales atunci când femeia are un copil natural abandonat de propriul său tată, aceasta consideră anormală relația pe care noul ei partener dorește să o păstreze cu primul copil. Cu alte cuvinte, atâta timp cât copilul meu nu beneficiază de prezența tatălui său natural, fac tot posibilul ca nici alți copii să nu beneficieze de prezența taților lor. Uneori tatăl este pus în situații delicate fiind forțat să medieze conflictele dintre copilul său și copilul actualei partenere, primind „recompense” atunci când își ceartă propriul copil sau fiind „sancționat” atunci când manifestă prea multă indulgență față de acesta. În fine, o armă redutabilă folosită de femeile care doresc ruperea legăturii dintre tată și copil este gelozia. Atunci când noua soție se simte amenințată de fosta soție situația poate deveni critică. Actuala parteneră își schimbă comportamentul și amenință, șantajează sau face tot ce poate pentru a-l determina pe soțul ei să comunice cât mai puțin sau chiar deloc cu pretinsa ei rivală. Astfel de situații sunt frecvente atunci când noua soție este o fostă amantă (și știe cât de ușor poate fi „furat” noul ei bărbat).

          Rolul fostei soții!

Fosta soție poate și ea să aibă un rol decisiv în ruperea acestor relații. Cazul cel mai frecvent este cel de alienare – prin diverse tehnici la care recurge în mod conștient sau inconștient mama își influențează copilul să aibă o părere proastă despre tatăl natural.

În unele situații mama nu dorește ruperea legăturilor dintre copil și tată, dar dorește să împiedice crearea unor legături între copil și noua parteneră a soțului, mai ales dacă relația acestora a început în perioada fostului mariaj. Sunt situații în care un nou mariaj al fostului partener reaprinde scântei care păreau stinse, uneori chiar după ani buni de la despărțire. Mama se trezește copleșită de greutăți și lipsită de sprijin. În plus, vede că fostul ei soț, cel pe care nu l-a apreciat și nu îl considera în stare de nimic bun, și-a refăcut viața și trăiește fericit alături de noua soție. În loc să învețe din propriile greșeli, fosta soție face tot ce poate pentru a se răzbuna și pentru a face cât mai amară viața fostului soț sacrificând în acest sens inclusiv interesul copilului. Am întâlnit multe cazuri în care, mânată de acest soi ciudat de gelozie, mama persistă în dorința ei de a împiedica noua relație a fostului soț indiferent care este prețul pe care trebuie să îl plătească ea sau copilul ei. Uneori, mama care dorește păstrarea legăturilor dintre copil și tată, poate face și alte greșeli criticând aspru orice comportament al părintelui nerezident sau arătând copilului faptul că suferă atunci când acesta își vizitează părintele. În astfel de situații conflictele dintre copii sau dintre copil și noua parteneră a tatălui pot fi amplificate și pot primi conotații extrem de negative.

          Un exemplu când fosta soție are un rol negativ în relația tata-copil este relatat chiar de fata unei femei recăsătorite cu un astfel de bărbat: „Tatăl meu vitreg s-a despărțit de soția lui când copiii lui erau adolescenți. Având în vedere că a lucrat foarte mult pe timpul copilăriei lor (era mai mult plecat), aceștia l-au cunoscut indirect, prin ceea ce le povestea mama lor despre el: că e bețiv (era alcoolic, într-adevăr), că nu e bun de nimic (a fost unul dintre cei mai înțelepți și buni oameni din câți am cunoscut). S-a mutat la noi la scurt timp după ce a cunoscut-o pe mama. Și-a căutat copiii, le-a virat lunar bani în cont, a plecat din apartamentul comun cu o plasă de haine și o mașină rablagită. Copiii lui s-au mutat în Anglia când au devenit majori, dar nu îl sunau niciodată, suna doar el din când în când. Când veneau în vizită, încerca să petreacă timp cu ei (mergea cu fiul lui la pescuit, îi chemam la noi). Într-adevăr, am simțit că s-a apropiat de mine mai mult decât era de copiii lui (deși eu aveam deja 19 ani când s-au cunoscut). Ideea este că eu am avut oportunitatea să îl cunosc fără să am prejudecăți și l-am super respectat și iubit. Mă înțelegeam cu el mai bine decât cu mama mea. Copiii proprii nu i-au prea dat nicio șansă. Cred că o mare parte din vină a avut-o mama lor, părintele rezident.”

          Rolul tatălui (sau al părintelui care nu are legătură cu copiii naturali)!

          Evident, pe lângă influențele despre care vorbeam până acum, un rol extrem de important îl are chiar părintele în cauză. Uneori tatăl care-și părăsește copilul se simte atât de vinovat încât este incapabil să reia legătura cu propriul copil și încearcă să își răscumpere greșeala ocupându-se de copilul noii partenere. Alteori suferința tatălui a fost atât de intensă la momentul divorțului încât dorește să uite cu desăvârșire tot ce ține de perioada vechii căsnicii. Un exemplu în acest sens este relatat de o colegă din grupul familiilor monoparentale. Aceasta povestește despre un bărbat care „„și-a lăsat 2 copii mici și nu i-a mai cautat niciodată, mai mult, a rupt orice contact din familia lui “veche”, practic a dispărut. El, 50 ani, și-a refăcut viata, copiii noii soții sunt deja adulți, pare un bărbat aproape perfect, respectă și ajută copiii adulți ai soției, e săritor mereu, muncitor, implicat în tot. Cu copilul meu se ocupă foarte mult, știe absolut tot despre îngrijirea copiilor (fapt ce arată că era implicat cu copii lui proprii) și pare că îmi iubește copilul foarte mult, (copilul meu e de vârstă apropiată cu ai lui). Odată s-a deschis accidental subiectul și vedeam atâta ură și dispreț în ochii lui față de fosta soție, încât m-a înfricoșat. Nu știu ce a făcut femeia aceea, însă, chiar dacă nu e justificabil, un soț poate că e în stare să producă atâta durere celuilalt, încât sa fie în stare să uite o părticică din el (copilul lui), doar ca să aibă liniste și fericire.”

Tot ca urmare a unor suferințe puternice, uneori tatăl dorește să se răzbune pe fosta soție folosindu-se în acest sens inclusiv de propriul copil. În mod sadic, bărbații din această categorie își neglijează pe față proprii copii și se ocupă de alții sperând astfel să își rănească, în mod indirect, fosta parteneră. În fine, o altă situație este aceea a taților care habar nu au care este rolul unui părinte. Cu copilul partenerei are o anumită relație formată oarecum natural pentru că locuiesc în aceeași casă și se văd frecvent – cu copilul propriu nu are nici o relație pentru că locuiesc în case diferite și el este incapabil să construiască o relație corectă cu acesta. Nu trebuie ignorate nici situațiile în care implicarea tatălui în viața copilului adoptiv este doar una de fațadă. În astfel de situații se întâmplă frecvent ca după câțiva ani și această minimă implicare să dispară.

          Chiar dacă în majoritatea situațiilor de acest fel protagoniștii sunt bărbați, există și situații în care mamele sunt cele care își abandonează copiii. Urmele pe care acest abandon le lasă asupra propiilor copii pot fi durabile, chiar dacă părintele respective încearcă să reia legătura după o anumită perioadă. „La divorțul părinților mei eu aveam 3 ani, am ramas la tata, iar sora mea mai mica cu 1 an si jum la mama. Mama s-a recăsătorit și a mai făcut încă 3 copii, tot fete. Pe celelalte le-a crescut, educat, s-a ocupat de ele, pe când de mine a uitat, m-a crescut bunica paterna. Efectiv nici nu știam cum arată mama, doar din pozele cu ea sau tablourile de pe pereți păstrate de tata. Culmea, locuia în aceeași localitate. Tata nu s-a mai recăsătorit, probabil i-a fost greu cu un copil, sau cred ca a iubit-o foarte mult și nu a mai vrut pe nimeni în viata lui. După 10-15 ani și-a adus aminte și mama de mine și m-a chemat la ea sa îmi cunosc surorile. La noi nu a mai venit niciodată, zicea ca o da tata afara. Practic, timp de peste 10 ani a uitat ca mai are un copil din alta căsătorie și s-a concentrat doar pe ceilalți 4. Acum suntem în relații amiabile, dar reci.”

          Rolul noului soț al fostei soții!

          Uneori, îndepărtarea tatălui natural de propria copii este influențată de recăsătorirea mamei. Noul soț poate să fie mai potent financiar, mai bine pregătit pentru a răspunde nevoilor copilului și, de cele mai multe ori, mai bine susținut de mamă. Având aceste avantaje, la care se adaugă aventajul dat de timpul petrecut împreună cu copilul „adoptiv” (locuind în același apartament aceștia petrec mai mult timp împreună decât petrece copilul cu tatăl său natural) relațiile dintre copil și părintele natural devin tot mai șubrede iar relațiile dintre copil și soțul mamei devin tot mai solide.

          Rolul copiilor!

          Uneori, îndepărtarea tatălui de propriul copil este favorizată chiar de comportamentul copilului. Se știe că un copil este modelat de adultul cu care locuiește. În cazul în care copilul stă cu mama sa natural, este firesc ca acesta să preia comportamente, atitudini și mentalități văzute la mama sa. Deseori, tocmai acele comportamente sau atitudini au dus la ruperea relațiilor dintre tată și mamă deci este oarecum de înțeles de ce tatăl va avea dificultăți de relaționare cu propriul copil. În antiteză, copilul actualei soții a copiat comportamentele și atitudinile mamei sale, comportamente și atitudini care l-au atras pe bărbat în noua familie. Așadar, avem un tată care vede că propriul său copil se comportă exact așa cum el nu dorește și un copil care deși nu este sânge din sângele său are un comportament mult mai apropiat de preferințele sale.

          Pentru a înțelege și mai bine, haideți să luăm un exemplu concret. Să presupunem că fosta soție are un spirit critic foarte dezvoltat, spirit pe care îl transmite și copilului. Una din criticile frecvente poate fi legată de faptul că fostul soț fumează. Noua soție este mai tolerantă în acest sens și nu este deranjată de fumul de țigară, în consecință nici copilul ei nu pare afectat de acest comportament. În timp, criticile copilului natural legate de fumat (și nu numai) pot deveni foarte supărătoare pentru tată îndepărtându-l pe acesta de propriul copil. 

          Concluzii

😊

De cele mai multe ori, elementele de mai sus se combină: pe de o parte noua soție poate avea anumite sentimente neplăcute legate de primul copil al actualului ei soț, de cealaltă parte bărbatul poate avea anumite sentimente de vinovăție, sentimente pe care fosta soție le poate întreține (voluntar sau involuntar), uneori chiar și alte rude sau chiar copiii pot avea roluri importante în acest proces. De multe ori, toate aceste elemente sunt completate de problemele generate de bani – mai ales dacă tatăl ajunge să fie văzut doar ca un bancomat de fosta soție și de copilul său natural (fapt care este extrem de deranjant pentru orice adult normal). Indiferent care este proporția exactă a elementelor care intervin, rezultatul este unul foarte dureros pentru primul copil, acesta fiind victima nevinovată a unor circumstanțe nepotrivite: „Fostul soț, în perioada în care a avut iubită nu și-a căutat copiii deloc, în schimb era mereu cu băiețelul ei  copiii erau colegi la grădiniță… La serbare, tatăl copiilor se poza cu moșul și cu băiețelul ei, în timp ce eu cu cei 2 copii ne uitam la el și așteptam să îi ia și pe ei . Eu am ajuns la concluzia că încearcă să mă lovească prin copii… Bine îl și influența foarte mult și ea, asta mi-a recunoscut dupa încheierea relației cu ea.”

Pentru a evita astfel de drame este necesară implicarea și cooperarea tuturor adulților implicați: a tatălui, a actualei soții, a fostei soții și, dacă este cazul, a actualului soț al fostei soții. Tatăl trebuie să treacă peste propriile orgolii și suferințe, peste propriile limitări și peste alte interese și să știe că are o datorie de viață față de copilul său natural. Fosta soție trebuie să accepte faptul că relația de cuplu s-a terminat, dar pentru binele propriului său copil este importantă relația dintre acesta și tatăl său. Trebuie să accepte acest lucru și să sprijine această relație chiar dacă ea însăși s-a recăsătorit cu un bărbat care se implică total în viața de familie. Se spune că dacă părinții sunt fericiți și copiii sunt fericiți. Trecând peste suferința produsă de divorț mama trebuie să accepte noua relație a tatălui și să o sprijine, tocmai pentru ca propriul său copil să beneficieze de un model de succes al familiei clasice. Noua soție trebuie să înțeleagă faptul că actualul ei soț are un copil natural și o datorie pe care orice om normal o îndeplinește cu plăcere. În cazul în care actualul ei soț nu are instinct patern foarte dezvoltate, noua soție îl poate ajuta să și le dezvolte. Presupunând că în tot acest puzzle complicat avem de-a face doar cu adulți asumați, copiii vor avea doar de câștigat pentru că relațiile lor cu fiecare părinte sunt solide și, în plus, pe lângă părinții naturali mai au încă doi adulți implicați în creșterea și dezvoltarea lor (actualii soți ai părinților naturali. Renunțând la orgolii și punând pe primul plan interesele copiilor putem construi pentru aceștia o lume mult mai bună!