Alienarea parentală

Alienarea parentală este un proces și un rezultat al manipulării psihologice prin care un copil arată ostilitate față de unul din părinții săi (uneori și față de alți membri ai familiei acelui părinte).

            Există două categorii mari de alienare parentală: alienarea voluntară – atunci când părintele manipulator în mod voit și rău intenționat își manipulează copilul pentru a-l îndepărta pe celălalt părinte și manipularea involuntară – atunci când în mod involuntar un părinte procedează într-o manieră care are ca rezultat afectarea relațiilor dintre copil și celălalt părinte.

            Încă de la început trebuie să fac o disctincție între alienare parentală, abandon parental și înstrăinare parentală.

            Numim abandon parental situația în care unul din părinți, în mod voit renunță la îndatoririle sale de părinte rupând contactul și suportul pe care trebuie să îl ofere propriului copil. Înstrăinarea parentală se produce atunci când copilul se depărtează de unul din părinți ca urmare a comportamentului inadecvat al acestuia, al abuzului de substanțe, al neglijării sau al violențelor fizice, psihice sau verbale.

            Revenind la alienare, chiar dacă termenul este relativ nou – fiind introdus de Gartner în 1985, trebuie să admitem că fenomenul alienării este mult mai vechi dar a luat amploare în ultimul timp, tocmai ca urmare a numărului tot mai mare de divorțuri.

            Un copil alienat rupe în mod nejustificat contactul cu unul din părinți deși acesta din urmă își dorește continuarea și consolidarea relației dintre ei. O caracteristică fundamentală a alienării este existența unei viziuni similare a copilului și a părintelui alienator față de părintele alienat. În mod normal, inclusiv în cazurile de înstrăinare parentală, copilul are o opinie nuanțată, găsindu-i acelui părinte atât părți bune cât și părți rele. În cazurile de alienare, părintele alienat (numit uneori părinte țintă) este în viziunea copilului „părintele rău”, lipsit total de calități, în timp ce părintele alienator este „părintele bun”.  Anumiți specialiști preferă utilizarea termenului de părinte preferat în loc de părinte alienator și părinte nepreferat în loc de părinte alienat.

            Cunoscându-se faptul că pentru un copil este important să aibă relații firești cu ambii părinți, care ar putea fi motivele care îi determină pe unii părinți să devină alienatori?

            O explicație poate veni din copilăria acestor părinți. Este posibil ca în copilărie, acești oameni să fi trecut prin divorțul părinților și ulterior să fie victime ale alienării parentale iar acest model să fie copiat în mod involuntar acum. Un copil alienat aude de la propriul părinte cât de rău, nociv și periculos este celălalt părinte. Mai mult, părintele alienator este un fel de salvator care se sacrifică pentru binele copilului și face tot ce poate pentru a-l proteja de influența nefastă sau de pericolul reprezentat de celălalt părinte. Ajuns la maturitate, este ușor de înțeles faptul că, după divorț, și el vrea să fie un părinte erou pentru propriul copil și dorește să îl protejeze pe acesta de părintele „rău”. Un rol nefast în această piesă îl joacă și martorii care încurajează alienarea sau se feresc să o demaște.

            O altă explicație ține de structura de personalitate a părintelui alienator. Personalitățile borderline și narcisiștii pot dezvolta tipare alienatoare după divorț, respingând normele sociale și impunându-și propria voință asupra copiilor.

            O altă categorie de părinți care devin alienatori este reprezentată de cei puternic afectați de divorț. Aceștia suferă extrem de mult și văd în copiii lor unicul lor scop în viață, agățându-se cu toată puterea de relația dintre ei și copil. Privit din acest punct de vedere, la nivel inconștient se consolidează ideea că relația copilului cu celălalt părinte poate fi o amenințare care trebuie rapid îndepărtată. În sprijinul acestui demers vine și reacția firească a copilului de a se solidariza cu părintele pe care îl vede mai afectat și de a-l considera vinovat pe celălalt părinte. În timp, relația părintelui alienator cu copilul se consolidează tot mai mult iar relația cu celălalt părinte devine tot mai șubredă. Puterea „victimei” nu poate fi deloc neglijată, copilul devenind o victimă inconștientă a acestui proces, în ciuda faptului că își arogă în mod inconștient un rol de „salvator”. În toate aceste situații în care unul din părinți este sau se consideră victimă, alienarea este întărită de credința fermă a părintelui alienator că el nu are nici un rol în respingerea celuilalt părinte, tot acest rezultat datorându-se exclusiv dorinței copilului. În cazurile de alienare întâlnim frecvent părinți care spun că nu este datoria lor să contribuie la o relație bună a celuilalt părinte cu copilul și că ei „respectă” dorința copilului și nu doresc să o influențeze.

            O tehnică și mai subtilă de alienare este aceea prin care părintele alienator inventează sau identifică motive minore care pot transforma copilul în victimă, justificându-și apoi intervenția alienatoare prin dorința de a-și proteja copilul. Astfel de motive pot fi: diverse mușcături de insecte atunci când copilul este în vizită la părintele țintă; atingeri considerate indezirabile de părintele alienator; anumite reguli considerate prea stricte sau lipsa anumitor reguli considerate obligatorii etc. În toate aceste cazuri, din țânțar se face armăsar iar copilul este încurajat să sesizeze și să reclame orice aspect care poate fi speculat și transformat în motiv de alienare.

            În multe situații părintele alienator amestecă frânturi de adevăr cu minciuni creând astfel o imagine parțial falsă în mintea copilului. Acesta este încurajat să se plaseze pe o poziție neconformă statutului său, în loc să-și păstreze rolul de copil fiind încurajat să devină un judecător al părintelui alienat. Copilul pus pe un astfel de piedestal devine arogant în relația cu celălalt părinte, excesiv de critic și necruțător. Evident, toate aceste atitudini nepotrivite sunt tacit sau activ încurajate de părintele care inițiază alienarea.

Procesul de alienare este întărit de numeroasele situații în care cei doi părinți pot intra în conflict sau pot reacționa în mod nepotrivit (atunci când preiau-predau copilul; cu ocazia sărbătorilor, a zilelor de naștere sau a diverselor petreceri; atunci când au loc discuții despre contribuțiile financiare etc.). Pe lângă aceste situații, părintele alienator folosește în mod voluntar sau involuntar termeni sau cuvinte alienatoare: cuvântul „noi” pus în antiteză cu restul lumii (inclusiv celălalt părinte), renunțarea la apelativul tată sau mamă în favoarea numelui de botez, diverse aluzii sau referiri jignitoare la diverse caracteristici atribuite celuilalt părinte, gesturi care arată disprețul sau suferința pe care prezența celuilalt părinte o provoacă etc. Un rol important în alienare îl poate juca „adevărul” personal care trebuie neapărat să fie adus la cunoștința copilului. Astfel, părintele alienator îi spune copilului că vina separării aparține celuilalt părinte, că diverse impedimente financiare sau evenimente neplăcute sunt datorate tot celuilalt părinte etc.

            Indiferent de motivele care duc la alienare, aceasta este cel mai des întâlnită atunci când avem divorțuri conflictuale.

            Părintele alienat, resimte dureros respingerea propriului copil și poate deveni anxios, deprimat, retras etc – lucrul acesta justificând continuarea procesului de alienare. Cel mai trist este faptul că părintelui alienat nu îi rămân mijloacele necesare pentru a preveni sau contracara alienarea. Mai mult, nici specialiștii nu au metode validate pentru a preveni sau vindeca această boală, așa cum a fost ea recent clasificată de Organizația Mondială a Sănătății. În anumite țări, pentru vindecarea ei, se recurge la instituționalizarea copiilor alienați.

            Ținând cont că în majoritatea cazurilor, părinții alienatori nu cunosc efectele extrem de nocive pe care demersul lor îl are asupra propriilor copii, consider că o informare corespunzătoare în momentul divorțului ar micșora foarte mult incidența acestei practici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*