De cele mai multe ori divorțul schimbă profund relațiile existente. În cazul în care ambii părinți abordează cu maturitate și înțelepciune despărțirea, copiii depășesc mai ușor momentul, acceptă situația și își continuă în mod firesc dezvoltarea. Deci, situația ideală este aceea în care cei doi părinți cooperează și discută amical despre evoluția, creșterea și îngrijirea propriilor copii. Un copil cu părinți despărțiți resimte mult mai puțin durerea despărțirii dacă are o relație bună cu ambii părinți și dacă vede că aceștia cooperează pentru binele său și chiar petrec timp plăcut împreună (ex: asistă amândoi la serbările, competițiile sau momentele importante din viața sa). În celelalte cazuri lucrurile se pot complica foarte mult.
Dacă divorțezi, una din prioritățile tale trebuie să fie menținerea unei relații civilizate cu fostul partener. Evident, atâta timp cât acest lucru este posibil. Violențele și abuzurile nu au ce căuta nici în viața ta, dar nici în viața copiilor, iar dacă acestea apar, trebuie să le explici celor mici că ele nu pot fi acceptate.
Deseori, după divorț, părinții încep să se vorbească de rău. Evită să faci asta. Pe de o parte, povestind tuturor ce partener rău ai avut, nu faci altceva decât să arăți celorlalți că ai standarde joase și că faci alegeri proaste. Pe de altă parte, ori de câte ori îl denigrezi pe celălalt părinte, arunci o lumină defavorabilă asupra propriului tău copil – jumătate din ADN-ul său este moștenit de la cel/cea pe care tu tocmai îl/o denigrezi. Și mai grav, procedând așa perpetuezi o stare conflictuală a cărui victimă inocentă este copilul tău.
În general, în cazul divorțurilor provocate de relații extraconjugale, situația tensionată se agravează și conflictul continuă și după divorț. Greșelile fostului partener și faptul că tu ai fost trădat(ă) dor și e normal să fie așa. Încearcă totuși să privești situația cu înțelepciune și să nu transmiți durerea ta și copilului tău (el oricum resimte deja intens durerea provocată de divorț).
Chiar dacă nu tu ești persoana care provoacă certurile ci doar ripostezi apărându-te de unele acuze sau minciuni proliferate de celălalt părinte, scopul tău principal trebuie să fie stingerea conflictului. „Dinte pentru dinte și ochi pentru ochi” este o atitudine care umple lumea de știrbi și orbi. Evită escaladarea sau prelungirea conflictelor și atât tu cât și copilul tău veți avea doar de câștigat (copilul tău – în timp va înțelege că atitudinea ta a fost cea corectă și te va respecta toată viața pentru asta. În plus, prin modelul pe care i-l oferi îi dai o lecție importantă despre cum pot fi depășite, cu grație, chiar și cele mai complicate situații; tu – vei avea mulțumirea că ai făcut ce trebuie pentru copilul tău iar oamenii vor aprecia puterea ta de a evita escaladarea conflictului).
Să presupunem că relația cu celălalt părinte este dificilă în ciuda atitudinii tale binevoitoare și că reușești să nu te angrenezi în certurile sau disputele pe care el le provoacă. Încercând să evite momentele tensionate, mulți părinți se folosesc de copii pentru a transmite diverse mesaje. Chiar dacă mesajele pe care dorești să le transmiți celuilalt părinte sunt inofensive, folosirea copilului pe post de curier este contraindicată. Dacă nu poți da telefon, apelează la un adult care să transmită mesajul sau trimite un mesaj pe facebook, whatsapp sau email. Transformând copilul în mesager îl pui într-o postura extrem de delicată și îl implici direct în situații care pot deveni rapid explozive. Un părinte iubitor își protejează copilul, nu îl expune unor situații dificile.
O altă atitudine greșită, dar des întâlnită, pare oarecum justificată de dorința copilului. După divorț, unul din părinți își încurajează (în mod conștient sau inconștient) copilul să taie legăturile cu celălalt părinte. De regulă, în cazul divorțurilor, copiii se solidarizează cu părintele care pare a fi victimă și se aliază cu acesta împotriva părintelui care este considerat vinovat pentru suferința produsă. Pretextând că respectă hotărârile judecătorești și voința copilului, convinși că nu e treaba lor să se ocupe de relația copilului cu celălalt părinte, acești părinți își încurajează tacit copiii să rupă treptat legăturile cu părintele marginalizat. Așa se produce cel mai frecvent alienarea parentală, rezultatul fiind îndepărtarea totală sau aproape totală a părintelui devenit țintă. De regulă, atunci când am întâlnit astfel de situații, toată lumea era nemulțumită: de regulă, după lupte obositoare, părintele alienat s-a resemnat că nu poate avea legături bune cu propriul copil și a renunțat la orice încercare. Copilul alienat avea sentimente puternice de abandon și de inadecvare -el știe că jumătate din el provine de la părintele alienat – și-ar dori să renunțe la acea jumătate, dar acest lucru este imposibil. Părintele alienator îmbracă de regulă postura victimei și se consideră un martir care „se sacrifică” pentru binele copilului. Toată lumea suferă, și, din păcate, suferința se prelungește inutil.
În cazul în care ești un părinte alienat, opțiunile pe care le ai sunt extrem de puține. Important este să menții atât cât se poate legătura cu copilul tău, să îl asiguri de dragostea și susținerea ta și să nu intri în conflicte cu celălalt părinte, chiar dacă ești adesea provocat. Apelul la prieteni comuni sau persoane neutre capabile să realizeze o mediere poate fi uneori o soluție potrivită.
Indiferent care este situația ta: părinte rezident sau nerezident, divorțat de mult timp sau abia la începutul acestui proces, trebuie să accepți faptul că uneori este bine să ceri ajutor.