Una din situațiile cu potențial dureros în cazul familiilor monoparentale este legată de programul de vizită.
După divorț, părinții locuiesc separat și în general, unul dintre ei stă cu copilul iar celălalt este vizitat în mod regulat de copil. În special în prima perioadă de după divorț și mai ales în cazul copiilor mici, momentele când pleacă de la un părinte pentru a merge la celălalt sunt momente dificile.
Uneori, copilul este nesigur pe el, nu știe dacă e bine ce face. Alteori este îngrijorat de felul în care va fi primit sau tratat de părintele la care merge. În unele situații este posibil să apară și un sentiment de vină, dacă părintele pe care tocmai îl lasă singur va suferi? O mulțime de gânduri și o avalanșă de sentimente: bucurie amestecată cu tristețe, teamă și speranță, dorință și regret, toate pun stăpânire pe copilul nevoit să treacă prin această experiență.
La rândul lor, și părinții pot avea diverse temeri. Părintele rezident se poate simți abandonat sau poate fi îngrijorat de tratamentul pe care îl va avea copilul la celălalt părinte. Părintele nerezident se poate gândi că poate nu face față solicitărilor copilului, că poate sentimentele celui mic față de el nu sunt tocmai bune și așa mai departe.
Cum poate fi depășită cu succes această situație? Ce pot face părinții pentru a face tranziția aceasta mai ușoară pentru copil?
Rolul cel mai important îl joacă părintele rezident. De regulă, părintele rezident este mama, așa că ne vom imagina un exemplu în care o mamă cu un copil mic se întâlnește cu tatăl care a venit să îl ia la el acasă pentru câteva zile. Chiar dacă este îngrijorată cu privire la anumite aspecte legate de șederea copilului la tată (poate tatăl este mai permisiv și copilul se va culca mai târziu sau poate tatăl nu este un bucătar foarte bun și copilul nu va mânca așa bine cum mănâncă de obicei etc.), mama trebuie să găsească resursele necesare pentru a întâmpina acest moment cu optimism și încredere.
Știm că sentimentele noastre sunt resimțite de copiii noștri. În mod firesc nu vrem să-i transmitem copilului teamă, frică sau neîncredere. Este așadar vital să transmitem toată încrederea și siguranța noastră copilului. Este posibil chiar ca și celălalt părinte să fie măcinat de îndoieli și să aibă nevoie de ceva încurajări. Știu, relația romantică s-a terminat, poate mama s-a săturat să tot acopere neputința sau stângăciile fostului partener. Totuși, puțină încredere și o mică îndrumare (doar dacă este necesară) oferită acestuia au de fapt efecte pozitive și pentru copil.
Atitudinea pozitivă a mamei trebuie completată cu cuvinte potrivite. Copilul trebuie asigurat că se va simți bine la celălalt părinte, că vor face împreună lucruri faine etc. De asemenea, copilul trebuie să știe că mama nu suferă și nu va fi copleșită de dor pe durata vizitei. Mai mult, nu doar că nu suferă, dar mama chiar se bucură pentru faptul că fiul sau fiica ei va petrece timp de calitate împreună cu celălalt părinte. O asigurare în acest sens, completată eventual cu informații gen: „eu voi face curat prin casă” sau „eu merg la niște prieteni” etc. îl ajută pe copil să nu se simtă vinovat că își trădează părintele cu care stă zi de zi.
Momentul despărțirii trebuie să fie calm și plin de iubire. Despărțirea trebuie să se producă fără grabă, uneori copilului îi ia ceva timp să se obișnuiască și să accepte ideea că trebuie să meargă și la celălalt părinte. Mama trebuie să își îmbrățișeze copilul, să îl pupe și să îl asigure de iubirea sa. O asigurare suplimentară, legată de momentul revederii, poate avea de asemenea un rol esențial. Copilul trebuie să știe că după ce va petrece un timp frumos cu tatăl său, revine acasă unde de asemenea îl așteaptă o surpriză plăcută sau o activitate interesantă.
Am prezentat exemplul cu mama rezidentă dar exact la fel trebuie să procedeze și tatăl, rezident sau nu, în momentul în care se desparte de propriul copil pentru a-l lăsa în grija celuilalt părinte.
Evident, orice încruntare, cuvânt dur, ceartă, reproș sau observație între cei doi părinți în aceste momente poate avea efecte foarte negative asupra copilului, întărindu-i acestuia ideea că el e principalul vinovat pentru despărțirea și suferința părinților. Evitați așadar întrebările legate de plata pensiei, remarcile neplăcute, sarcasmul sau acuzațiile.
Recapitulând, principalele elemente pentru o despărțire fără lacrimi (sau cu cât mai puține lacrimi) sunt: atitudine optimistă, încrezătoare și veselă; bucurie (mama se bucură pentru binele copilului său, nu pentru faptul că se desparte de copil – timpul petrecut și relația dintre copil și celălalt părinte sunt foarte importante pentru copil. În plus, în această perioadă mama are activități care o țin ocupată și nu va suferi de dor); fără grabă – și mama și tata așteaptă până când copilul este pregătit și acceptă schimbarea; multe dovezi de dragoste față de copil: îmbrățișări, încurajări, declarații, pupături; asigurarea că, după perioada cât stă la tata, întoarcerea acasă va fi plăcută și plină de iubire; fără controverse sau discuții între părinți.
Observație importantă: în cazul în care unul din părinți este violent, are dependențe care pun în pericol integritatea fizică sau psihică a copilului sau are comportamente ce-l pot afecta emoțional pe copil, este de datoria celuilalt părinte să ia toate măsurile legale care se impun pentru a-și proteja copilul. Astfel de situații sunt rare dar nu trebuie ignorate.