Momente delicate după divorț (2) – Tatăl și mama sunt unici

Toți oamenii își iubesc numele și doresc să și-l audă cât mai des.

Există totuși un context în care preferăm să fim altfel apelați: când devenim părinți, rolul nostru patern sau matern devine mult mai important decât orice altceva. Odată cu nașterea primului copil ființa noastră se tranformă total, devenim mamă sau tată. Putem chiar spune că mama și tata se nasc în momentul în care li se naște primul copil. Pentru orice părinte, mai drag decât să își audă numele e să audă apelativul mama sau tata!

Peste 90% dintre români preferă să le spună propriilor părinți mama sau tata, foarte puțini apelându-i pe aceștia pe numele lor. Intrăm zilnic în contact cu o mulțime de oameni, unii dintre ei poartă numele părinților noștri dar asta nu ne deranjează – Andrei sau Alina poate fi oricine, mama și tata însă sunt unici.

În cele mai multe familii, după nașterea primului copil cuvintele mama și tata își ocupă binemeritatul loc. Copiii nu renunță la aceste apelative nici când cresc mari și ajung adulți. Totuși, situații diferite se pot întâlni în anumite familii după divorțul părinților.

Evident, sunt și exemple în care aceste cuvinte își păstrează locul, așa cum este normal, și după despărțirea părinților. În aceste cazuri copilul este încurajat să păstreze legături de calitate cu ambii părinți, știut fiind că atât tata cât și mama sunt unici.

În alte cazuri însă, mama sau tata își pierd această denumire și revin la numele de botez. Treptat sau brusc, unul din părinți renunță la apelativul de mamă sau tată atunci când se referă la celălalt părinte și începe să-i folosească numele. Este un pas, uneori inconștient făcut, spre îndepărtarea celuilalt părinte. Să luăm exemplul banal al unui copil care stă la mama sa iar tatăl o sună pe aceasta pentru a vorbi cu copilul. Mama, deschide telefonul și îl strigă pe copil: „ești căutat la telefon” sau îi aruncă un și mai sec „te caută Florin”. Cât de rece sună asta pentru un copil, în comparație cu firescul „te caută tatăl tău” sau și mai caldul „te caută tati”. O variantă oarecum intermediară este tac-tu sau mă-ta.

 

Păstrând apelativul tata sau mama nu-i faceți un favor fostului partener. Nici măcar copilului nu-i faceți un favor, pur și simplu respectați o normalitate. Știu, uneori, dacă ruptura a fost mai dură sau dacă au continuat anumite conflicte, e dificil să folosești acest termen. Asta nu înseamnă însă că e justificat să renunțați la el. Dacă vă iubiți cu adevărat copilul, folosiți în continuare termenul tată și mamă, chiar dacă ați divorțat. Mai mult, folosiți același ton dulce pe care este normal să-l folosească oricine pronunță aceste cuvinte dragi tuturor! Cuvântul „tatăl tău” spus cu o voce tristă sau răutăcioasă îi transmite copilului ideea că este greșit să își iubească părintele. Repetată de zeci de ori această exprimare îl afectează pe copil extrem de mult.

O altă situație, mai rară dar și mai delicată, apare atunci când unul din părinți se recăsătorește. Într-un exces de zel, mânat de intenții pozitive sau doar din dorința de a șterge orice urmă a vechii familii, părintele care se recăsătorește impune copilului folosirea termenului de mamă sau tată în relația cu noul partener. Noua parteneră sau noul partener nu este și nu va fi niciodată mama sau tatăl copilului. Încurajăm crearea unei legături strânse, benefice pentru copil, între noul soț sau noua soție și cel mic, dar asta nu înseamnă în nici un caz diminuarea importanței pe care părintele natural o are. Uneori noul partener poate reprezenta un model mult mai bun decât părintele natural, se pot crea chiar legături afectuoase și atașamente sănătoase între acesta și copil,  dar niciodată părintele natural nu trebuie exclus din viața copilului (evident, cu excepția cazurilor când reprezintă un pericol fizic sau psihic pentru acesta). Dacă există înțelegere, tact și condițiile necesare, copilul va lua singur inițiativa în acest sens și va spune despre noul membru al familiei că îi este ca un tată sau ca o mamă. Se întâmplă uneori ca și în familiile intacte copilul să se atașeze foarte mult de un bunic, de o mătușă, de un prieten de familie sau de un antrenor pe care să îl numească mamă sau tată, dar această legătură trebuie să se formeze natural fără a fi impusă din exterior.

În cazul în care sunteți deja în etapa în care ați renunțat la folosirea apelativului tată sau mamă o idee bună este să reveniți la acești termeni. E greșit să considerați că felul în care vă exprimați nu are importanță pentru copilul dumneavoastră. Cuvintele pe care le alegeți sunt auzite și interiorizate de propriul copil. Folosim numele atunci când ne referim la oricine altcineva cu excepția părinților noștri. Nu răpiți copiilor bucuria de a spune tată sau mamă (evident, în cazul în care au cui spune). La fel de important este și atitudinea dumneavoastră. E greșit să credeți că aceasta nu îl influențează pe copil: acesta simte și aude tonul vocii și vede mimica și expresia feței. Dacă vede supărare pe fața dumneavoastră atunci când el se bucură că este căutat de tatăl său, în mintea și sufletul lui se dă o aprigă bătălie gândindu-se că fericirea sa provoacă nefericire mamei sale dragi.

Mulți părinți declară că folosesc tonul neutru când se referă la celălalt părinte. Teoretic nu e nici rău, nici bine, este … neutru. În practică însă, uneori dorești să ai un ton neutru, dar iese un ton mai dur. Alteori tonul neutru este însoțit de mesaje nonverbale care arată propriul disconfort. Copilul le observă și le interpretează.

Din respect și dragoste pentru copilul pe care îl aveți folosiți mereu cuvântul mama sau tata (sau și mai bine, mami și tati). Pentru bucuria copilului dumneavoastră, folosiți cea mai caldă tonalitate și dați copilului voie să se bucure și de celălalt părinte (mai ales că nu are zilnic această posibilitate).

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*