“Am plâns toată noaptea. Am plans și a doua zi și noaptea următoare.
Aveam doar 10 ani dar plângeam în hohote. Văzusem Hachiko – un film despre un câine care a stat ani întregi așteptându-și stăpânul care murise. Plângeam și mă gândeam: cum poate un câine să își iubească așa mult stăpânul și un om, tatăl meu, să fie așa nepăsător? De ce un câine merge zi de zi în gara unde l-a văzut ultima oară pe stăpânul său iar tatăl meu nu vine niciodată să mă vadă?”
Copiii crescuți de un singur părinte, copiii ai căror părinți au divorțat, văd și interpretează altfel lucrurile. Acești copii văd zilnic cum alți copii se plimbă și sunt alintați de mama și de tatăl lor în timp ce ei se bucură de mângâierile unui singur părinte. Acești copii văd filme care le trezesc amintiri dureroase și care dau naștere unor întrebări chinuitoare. Și alți copii au plâns văzând Hchiko, este un film impresionant – motivele lacrimilor și intensitatea trăirilor însă sunt diferite.
Episodul de mai sus mi-a fost relatat de o tânără crescută doar de mama sa și mi-a adus aminte de un alt episod, mai recent, legat de un băiat de 11 ani crescut doar de tatăl său. După ce a terminat carte Colț Alb, între băiat și tata a avut loc următorul dialog:
– Tată, e foarte faină cartea asta. Dar știi care e cel mai trist moment?
– Nu puiule, care?
– Cel mai trist moment nu a fost atunci când era să moară Colț Alb, nici atunci când lua bătaie sau era chinuit. Cel mai trist moment a fost acela în care a realizat că mama lui nu îl mai recunoaște. La lupi, mamele nu își mai recunosc puii după ce aceștia cresc. E foarte trist așa.
– Așa este, e trist. Dar care a fost cel mai vesel moment?
– Cel mai vesel moment a fost acela în care Colț Alb a devenit tată.
– Interesant. Ți-a plăcut mult cartea, așa-i.
– Daaaa. Foarte mult. Știi ce este și mai interesant? Haita s-a destrămat când au început să trăiască bine. Fiecare și-a văzut de treaba lui. Mai veneau unii, mai plecau, dar haita s-a destrămat până la urmă.
Adevărul este că oamenii percep realitatea în mod diferit. Ionuț este un băiat crescut de tatăl său după ce mama a hotărât să divorțeze. Este evident faptul că momentul despărțirii l-a marcat profund. Oare câți din copiii crescuți în familii intacte rămân cu aceleași impresii ca Ionuț? Oare de câte ori de acum înainte, dintr-un șir lung de întâmplări diferite, Ionuț va remarca doar acele întâmplări care îi aduc aminte de destrămarea haitei (a familiei) sau de mama care nu îl mai recunoaște (nu îi mai acordă timpul și atenția pe care obișnuia să i le acorde înainte)?
Indiferent care sunt motivele care duc la divorț, dacă ești părinte, dacă ai un copil, trebuie să rămâi părinte până la moarte.
Ai auzit vreodată reclama difuzată la radio și televiziune, reclama care spune textual “pentru sănătatea emoțională a copilului dumneavoastră petreceți cât mai mult timp împreună cu el”? Ție ți se adresează, drag părinte. Dacă ai divorțat de celălalt părinte nu înseamnă că ai divorțat și de copilul tău. Char dacă fostul partener nu te mai apreciază cum te aprecia odată și nu mai are deloc nevoie de tine, copilul tău îți simte lipsa chiar și atunci când e prea supărat să recunoască și pare să te respingă.
În cuda acestei realități, un număr surprinzător de mare de părinți uită că sunt părinți, uită să-și caute și să-și susțină copiii. Dacă ești în această situație și întâmplător citești acest text, pune mâna pe telefon și sună-ți copilul, întreabă-l ce mai face și spune-i că îți e dor de el. Spune-i că îl iubești și încearcă de acum înainte să păstrezi cât mai strâns contactul cu el.