Din seria momentelor delicate ce apar după divorț, zilele de naștere ocupă un loc aparte. Pentru copil, ziua sa de naștere este un prilej de bucurie și de petrecere. În mod normal, familia și prietenii îi sunt aproape și îl fac să se simtă special. Chiar dacă au divorțat, părinții copilului ar trebui să aibă capacitatea de a se ocupa împreună, fără reproșuri și fără înțepături, de organizarea unei petreceri pentru propriul copil. În cazul în care unul din părinți poate și dorește să contribuie cu o sumă mai mare de bani, este liber să o facă, fără a scoate în evidență acest lucru în fața copilului. Știu că este o cerință dificilă pentru mulți părinți, în special pentru cei ce doresc să cuantifice și să măsoare cât mai exact dragostea, dar pentru copii aceste aspecte sunt irelevante și pot cel mult să-i umbrească petrecerea. Ideal ar fi ca și cadourile să fie de valori aproximativ egale sau să fie oferite în comun. Știu că uneori acest lucru nu este posibil, dar merită încercat.
În varianta negativă, ziua de naștere a copilului este un nou motiv de dispută între părinți. Aceștia pot avea controverse legate de locul în care se ține petrecerea, pot avea dispute legate de numărul și numele invitaților etc. Disputele pot fi accentuate de amploarea și împărțirea cheltuielilor iar bomboana de pe colivă poate fi competiția legată de cadouri – cine dă cele mai multe, mai frumoase și mai apreciate cadouri, competiție condimentată evident cu remarci zeflemitoare sau jignitoare legate de cadourile oferite de celălalt părinte. Evident că, în acest ultim caz, binele copilului este o noțiune atât de abstractă încât nici unul din părinți nu o înțelege. O altă situație neplăcută pentru copilul ai cărui părinți au divorțat este aceea în care unul din părinți lipsește de la petrecere, indiferent dacă lipsa este cauzată de absența unui interes sau este determinată de ostilitatea celuilalt părinte.
Tot în capitolul zile de naștere intră și zilele de naștere ale părinților – alte evenimente importante pentru copil. Pentru binele minorului, atunci când se apropie ziua de naștere a unuia dintre părinți, celălalt părinte ar trebui să îl informeze pe copil despre acest fapt. Mama poate de exemplu să-i spună copilului că „peste 10 zile este ziua tatălui tău”, semnalând în acest fel că urmează un eveniment important. Auzind această expresie, copilul conștientizează atenția acordată celuilalt părinte și învață să-și onoreze părinții. Dacă este cazul, copilului îi poate fi reamintit evenimentul și poate fi ajutat să aleagă sau să confecționeze un cadou, să scrie sau să deseneze o felicitare sau un mesaj drăguț etc.
Evident, în această situație importantă nu este valoarea cadoului ci încărcătura sa emoțională. În plus, de comun acord, părinții pot conveni asupra momentului și modului în care părintele aniversat se întâlnește și petrece timp special cu copilul său.
În schimb, atunci când orgoliul personal este mai mare decât dorința de a oferi copilului bucurii atât de banale cum sunt cele rezultate dintr-o relație normală cu ambii părinți, părintele alienator va minimiza importanța zilei de naștere a celuilalt părinte. Argumentul omniprezent în astfel de cazuri este legat de independența copilului, de faptul că „eu nu mă bag” și „nu e treaba mea să construiesc o relație între copil și celălalt părinte”. Eventualele afirmații ale copilului legate de ziua părintelui sunt tratate cu răceală și distanță, copilul înțelegând rapid că nu e bine să se mai gândească la asta. Duplicitatea acestor părinți poate fi ușor observată atunci când îi amintesc copilului de ziua bunicii sau a unor prieteni, intervenind, evident, în „relația” dintre copil și aceștia. Studiile arată că diferența dintre părinții care au o abordare deschisă și sănătoasă a relației dintre copil și celălalt părinte și părinții care sabotează voluntar sau involuntar această relație poate fi observată foarte bine măsurând acest unic aspect: modul în care se raportează fiecare la ziua celuilalt părinte.
În situațiile ideale, copii sunt informați și despre zilele de naștere ale bunicilor, fiind încurajați în acest fel să își arate afecțiunea și să primească afecțiune și pe această cale.
Evident, toate informațiile prezentate mai sus sunt valabile în cazul în care există dorință și interes din partea ambilor părinți. În foarte multe situații, această dorință există în perioada imediat următoare divorțului, dar dispare treptat în timp – nefiind corect întreținută.