Pentru un părinte, cea mai mare provocare nu este să își educe copiii ci
să se educe pe el însuși în așa fel încât să fie un bun părinte!

Eroii mei!

Când eram mic adoram basmele pline de eroism. În cele mai multe dintre ele, oameni aparent simpli reușeau lucruri absolut minunate salvând prințese, împărății sau făcând diverse alte fapte minunate. Ca orice copil, îmi doream să-i cunosc pe acești super-eroi atunci când voi fi mare.

                Ei bine, am ajuns mare și cunosc deja o mulțime de eroi, anonimi, dar magnifici.

                Am cunoscut de exemplu un bărbat excepțional, cu o poveste excepțională. Doi frați și o soră, abandonați în copilărie de propria mamă. În ciuda acestui fapt, băiatul nostru a crescut mare, s-a căsătorit și a făcut la rândul lui, coincidență, tot 3 copii. Coincidențele nu se opresc aici pentru că fetița și cei doi băieți au fost și ei, la rândul lor abandonați de propria mamă. Nu este basm, este povestea reală a unuia din eroii pe care am avut ocazia să îi cunosc.

                Un alt părinte erou care a avut un start modest în viață este o mamă abandonată după naștere și înfiată de o altă familie. Tânără și neexperimentată a rămas gravidă și, deși iubitul ei s-a speriat și i-a zis că nu o va ajuta deloc, a hotărât să păstreze copilul. Gravidă și părăsită de iubit, fără părinți biologici la care să apeleze, eroina noastră a fost nevoită să depășească și ostilitatea familiei adoptive care o încuraja să facă avort. A născut un copil frumos și sănătos, copil pe care îl crește exemplar. În mod remarcabil, după naștere, a reușit să încurajeze și să susțină și relația dintre copil și tatăl care inițial nu-l dorice!

                Un alt caz excepțional. O familie frumoasă, soț-soție și 5 copii intră într-o perioadă critică prin plecarea tatălui. Cunosc familii soț-soție + un copil, care se plâng că viața este grea. Oare cum o fi pentru o mamă care își crește 5 copii. Cu siguranță este o viață plină de provocări! Ei bine, eroina despre care vă vorbesc reușește, nu doar să-și crească frumos copii, ci și să le fie un model impecabil. Pentru a-i determina să învețe a apelat la toate metodele pozitive inventate până acum, inclusiv exemplul personal: s-a înscris la facultate și a absolvit-o cu brio! Asta în timp ce se ocupa și de creșterea celor 5 copii!

                Cele mai stresante evenimente din viața unui om sunt considerate a fi decesul partenerului și divorțul. Ei bine, am cunoscut eroi și eroine care au depășit ambele evenimente – depășind cu bine atât divorțul cât și decesul noului partener. Își cresc în continuare, cu demnitate și curaj copiii.

                Un alt erou cu viață de basm a fost lăsat de nevastă, aceasta luând copilul și plecând din țară. Ca și cum durerea despărțirii de propriul copil nu era suficient de mare, un accident de mașină a curmat prematur viața fiului. Cu o putere extraordinară, eroul nostru i-a viața de la capăt și se recăsătorește. Rapid, familia se mărește cu un nou membru. Toată lumea știe că un copil poate fi o provocare majoră, un copil special însă, este o provocare specială și nu toată lumea reușește să-i facă față. În cazul nostru, mama a fost cea care a renunțat la luptă, părăsindu-și copilul. Cu răbdare, perseverență și optimism, eroul nostru își îngrijește și își crește copilul obținând rezultate remarcabile.

Contextul actual este unul foarte complicat, mai ales dacă în ecuație intervin și probleme de sănătate. Așa s-a întâmplat și cu o altă eroină pe care am avut ocazia să o cunosc, doar virtual deocamdată. Doamna la care mă refer a rămas singură după decesul soțului și are grijă de cei 3 copilași ai lor. Ei bine, în plină pandemie COVID, unul dintre copiii ei a fost diagnosticat cu cancer și internat în spital. Imaginați-vă cum poți avea grijă de doi copii acasă și de unul, bolnav de cancer, internat în spital. Eu cred că doar un supererou poate face față atâtor provocări: să depășești durerea provocată de decesul soțului , să reușești să ai grijă de doi copii rămași acasă și, în același timp, să stai alături de copilul internat în spital.

                Mulți din eroii și eroinele pe care i-am cunoscut în ultimii ani cresc singuri unul, doi sau mai mulți copii, având în același timp și două-trei joburi sau mici businessuri personale. Uneori, după câte o noapte nedormită – atunci când copilul are febră sau dureri care-i agită somnul, eroii mei au zile mai proaste. Alteori, aleargă toată ziua pentru a câștiga cele necesare traiului cotidian și nu mai reușesc să participe la câte o ședință cu părinții. Câteodată, câștigul este mai mic și cheltuielile-s mari, așa că nu mai rămâne suficient și pentru fondul școlii sau fondul clasei. Nu-i blamați, nu le cunoașteți viața și nu știți prin ce greutăți trec.

                Copiii lor, cel mai probabil, nu au ultimul model de Iphone și nici nu poartă haine de sute de euro – totuși, dacă te uiți atent în sufletul lor, poți vedea, pe lângă cicatricile produse de viață, un suflet mare și o inimă bună. Uneori, datorită rănilor pe carele au, copiii acestor eroi pot greși comportându-se neadecvat, reacționând mai dur sau încercând să atragă atenția asupra nevoilor lor prin fapte nepotrivite. Nu vă lăsați furați de aparențe – dacă aveți tact și răbdare, în spatele acestor acțiuni discutabile veți găsi niște suflete care au nevoie de căldură, liniște și înțelegere pentru a se dezvolta frumos și a-și atinge potențialul. Crescuți în condiții  vitrege, într-o lume tot mai agitată și mai imprevizibilă, cu efortul extraordinar al părinților și cu sprijinul vostru: profesori, prieteni, vecini sau simpli trecători prin viețile noastre, copiii eroilor mei au toate șansele să facă din această planetă un loc mai bun.