Ca părinte, de multe ori ești nevoit să faci balet pe sârmă. Copiii se nasc mici și neajutorați, dar pe măsură ce cresc devin tot mai curioși testând deseori limitele care le sunt trasate.
Confruntați cu aceste provocări, în funcție de propria educație și viziune, părinții reacționează în moduri diferite.
Pe de o parte există părinții care își doresc să fie ascultați orbește. Aceștia sunt părinții copiilor cuminți (a se citi obedienți), părinți convinși că ei știu exact ce se potrivește propriului copil și acționează consecvent în această direcție. Aplicând metode care țin mai mult de dresaj, decât de educație, părinții copiilor cuminți le inhibă acestora personalitatea forțându-i pe cei mici să respecte diverse reguli, mai mult sau mai puțin utile.
Avantajele acestui stil, pe termen scurt, sunt acelea că părinții au mai puține provocări și au senzația că își educă bine copii. Dezavantajele, se văd pe termen lung, atunci când personalitatea incomplet dezvoltată a copilului se confruntă cu un mediu social dinamic și imprevizibil. Copiii „cuminți” știu rareori să-și exprime punctele de vedere și nu reușesc să-și formuleze nevoile în mod convingător. Pe de altă parte, scăpați din hățuri, unii copii care au fost cândva cuminți pot ajunge să comită acte antisociale sau să exerseze comportamente nocive.
La cealaltă extremă întâlnim copiii fără limite, copii crescuți de părinți care le sunt mai degrabă prieteni decât părinți. Pe termen scurt, acești copii par a se dezvolta frumos devenind rapid curajoși și dezinvolți. Treptat, pragurile normale sunt depășite și dezinvoltura se transformă în lipsă de respect, obrăznicie și, pe alocuri, acte antisociale.
Lipsiți de consistența sprijinului de care au nevoie, copiii fără limite ajung deseori în situația de a nu se putea încadra în colectivitățile specifice vârstei lor.
În mod frecvent, părinții care abordează acest stil sunt convinși că au copii deosebiți, excepționali, capabili să ia singuri decizii specifice adulților. Din păcate, de cele mai multe ori, greșeala aceasta este prea târziu conștientizată, atunci când nu se mai poate face mai nimic pentru a îndrepta lucrurile.
Ambele categorii enunțate până acum scapă din vedere un element esențial – copiii vor trăi în societate și, pentru a avea o viață frumoasă, vor fi nevoiți să înțeleagă, să accepte și să se plieze pe regulile pe care societatea le impune, păstrându-și în același timp caracterul unic, personalitatea și preferințele personale. Despre atitudinea față de reguli, am scris aici un material distinct.
Copiii prea cuminți, odată ajunși în societate, vor fi obișnuiți cu supunerea oarbă și vor fi incapabili să facă alegeri care li se potrivesc. Copiii fără limite, vor fi incapabili să înțeleagă și să accepte limitele impuse de societate și vor fi veșnic răzvrătiți.
Indiferent de nivelul lor de pregătire, situația lor financiară sau sprijinul pe care-l pot primi din alte părți, părinții trebuie să facă un balet extrem de delicat între cumințenia și independența copiilor cultivând în același timp respectul față de normele sociale.
Principiul de bază care trebuie să ghideze această activitate este respectul și înțelegerea față de celălalt– părintele trebuie să înțeleagă și să respecte nevoile copilului învățându-l în același timp pe acesta să înțeleagă și să respecte nevoile celorlalți oameni!