Cât și cum ne iubim copiii (2)

Limbaj de iubire – mangaierile (1)

Vorbim astăzi despre una din modalitățile de exprimare a iubirii: contactele (mângâierile) fizice. Mângâierile fizice – exemple – pupături, îmbrățișări, mângâieri ocazionale, ținut de mână, aruncat copilul în sus, trenulețul, ținut copilul de mână și rotit, călăritul părinților, lupta corp la corp, gâdilatul, ținutul copilului în brațe etc.

Studiile au arătat că dezvoltarea copiilor privați de contact fizic este întârziată.

Nevoia atingerilor fizice diferă de la o persoană la alta. La copii, această nevoie diferă și în funcție de vârstă (copiii mai mici au o nevoie mai mare). Părinții trebuie să știe că, la anumite vârste, contactele fizice în public (mângâierile, pupăturile etc.) dintre ei și copiii lor pot avea efecte neplăcute asupra propriului copil (acesta putând să devină ținta ironiilor colegilor sau prietenilor de aceeași vârstă). Chiar dacă și la acea vârstă nevoia există, ea trebuie altfel satisfăcută, în locuri private sau la inițiativa copilului. Important de menționat este și faptul că fetele au o nevoie mai mare decât băieții. În postarea următoare vom publica un fragment video realizat în urma unui experiment cu puii de maimuță. Oricum, toate experimentele realizate pe diverse animale sau pe oameni, au arătat că puii sau copiii privați de mângâieri suferă și se dezvoltă mai greu decât cei care au beneficiat de contacte fizice suficiente.

Multe din cunostintele dobandite de omenire au fost realizate in urma unor experimente care usor pot fi caracterizate ca fiind inumane. Descriem mai jos foarte succint un astfel de experiment si il ilustram cu un mic videoclip (pe internet gasiti o multime de informatii mai complete si poate mai sugestive – dar mult mai dure, despre acest experiment).

În anii ‘50, psihologul Harry Harlow a arătat ce potențial de vulnerabilitate purtăm in noi și cîtă nevoie de “dragoste” avem. Experimentul a presupus cîțiva pui de maimuță și niște cîrpe moi de bumbac. Puii de maimuță Rhesus au fost crescuți, incă de la naștere, în totală izolare de mama lor naturală și plasați într-o cușcă cu două mame surogat. O mamă este metalică și una este moale. Mama moale este o construcție de lemn, capitonată cu material de burete și la exterior prezintă un invelis moale, din bumbac. In plus este echipată și cu energia termică emisă de un bec pentru pentru a-i conferi mamei surogat noțiunea de căldură. Cealaltă mamă, cea metalică, e mai practică, mai simplă. Alcătuită din fire metalice, o structură fermă capabilă să susțină puiul si să permită agățarea, dotată ca și prima cu sursă de hrană, singura diferență constînd in absența confortului contactului furnizat de țesătura moale. Singura diferență e mîngiierea, deci. Cele două mame sunt introduse în cușca alături de puii separați de mamelor lor adevărate in două condiții experimentale diferite: într-una din condiții, puiul găseste hrană la mama metalică, in cealaltă condiție experimentală, puiul găsește hrană la mama din bumbac. Rezultatele sunt impresionante. Puiul se atașează profund de mama din bumbac indiferent dacă aceasta este dotată sau nu cu sursă de hrană. Nevoia de atașament este atît de imperioasă, încît si această mamă surogat va fi folosită drept bază de siguranță. Introduși intr-un mediu nou, cînd puii trebuie să combine comportamentul de explorare, manipulare cu nevoia de siguranță, mama surogat le va permite scurte incursiuni in mediul cel nou, dar puii vor reveni mereu la ea, își vor agăța corpul de corpul ei din cîrpă moale. Fiecare explorare va fi succedată de revenirea la mamă. Atunci cînd mama surogat lipsește, puiul este incapabil să exploreze, se ghemuieste, paralizează într-o poziție fixă, ghemuită. Vocalizarea, legănatul, ghemuitul cresc in frecvență.