În primul rând, pregătește-i.
“Pentru tot restul vieții lor, copiii tăi își vor aminti, probabil, ziua în care le-ați spus că vă despărțiți. Poate își vor aminti momentul zilei, camera, atmosfera și cuvintele pe care nu doreau să le audă. Ajunși adulți, unii copii din familii divorțate scriu cântece și povești despre acest moment”, dr. Robert E Emery în Două cămine, o copilărie.
Poate că îți vine greu să-l pregătești, poate te gândești că este mai ușor să îl pui în fața faptului împlinit că se adaptează el cumva. Da, se adaptează, copiii se adaptează și în orfelinate, dar asta nu înseamnă că ai procedat corect, că i-ai ușurat suferința și că momentul nu-l va marca mult timp.
De multe ori, divorțul provoacă o durere aproape la fel de mare ca dispariția definitivă a unui membru al familiei. Presupunând că ai avea o boală incurabilă, cum ai proceda: ți-ai avertiza copiii, i-ai pregăti cumva sau ai lăsa totul la voia întâmplării? În mod normal pregătești cumva momentul în așa fel încât despărțirea să se producă mai lin.
Legat de divorț, de cele mai multe ori, cel puțin unul din părinți ia de mult timp în calcul o astfel de soluție și se pregătește pentru acest moment. Dacă pentru adulți pregătirea funcționează mai bine decât șocul, de ce ai crede că pentru copii este altfel?
Cum trebuie să-ți pregătești copilul?
În funcție de vârsta lui, îi poți comunica parțial sau total motivele despărțirii și îi poți explica faptul că viața voastră urmează să se modifice. Copilul trebuie asigurat că lucrurile sunt sub control și că modificările ce vor urma nu-i vor afecta major stilul de viață. Un sfat important: discuțiile despre acest subiect nu trebuie să fie gen “ședință”. Nu trebuie să îți iei copilul, să îl pui la masă și să îi comunici pe un ton serios că urmează un divorț. Studiile au arătat că sunt mai eficiente informațiile strecurate în timp ce se desfășoară alte activități (în timpul unei plimbări spre locul de joacă, în timpul îmbăierii, la masă sau în timp ce vă jucați). În felul acesta informațiile pot fi strecurate treptat, lăsând copilului timpul necesar pentru a le digera.
În ultimul timp numărul divorțurilor este foarte mare. Este posibil ca unii din colegii lui să aibă părinți despărțiți. Sau poate aveți prieteni de familie în această situație. Îl puteți întreba despre aceste cazuri, ce părere are, cum se simt copiii respectivi etc. În funcție de răspunsul primit puteți să dezvoltați subiectul, să îi spuneți că și voi urmează să divorțați și să îl asigurați că veți evita lucrurile negative despre care e posibil să vă vorbească (dacă acestea pot fi evitate) etc.
Extrem de important. După ce îi comunici copilului intențiile tale, ascultă-l. Încurajează-l să vorbească, să își exprime emoțiile, temerile și dorințele. Dacă în această perioadă nu îi acorzi atenția necesară este posibil ca întrebările să se transforme în frustrări ce explodează în timp. Este foarte important ca și după divorț, să mai aduci uneori subiectul în discuție pentru a vedea cum este el resimțit de copil.
Evident, discuțiile cu copilul diferă de la caz la caz, dar unul din elementele care trebuie avute în vedere este vârsta copilului.
În cazul preșcolarilor, după divorț, este posibil să apară frică, furie sau instabilitate emoțională. Copilul mic poate urla, trânti diverse obiecte sau chiar să devină agresiv cu părinții sau cu alți copii. În funcție de personalitatea sa, copilul poate deveni mai anxios, mai agitat sau se poate infuria mai ușor.
De asemenea, ca urmare a divorțului, preșcolarii pot regresa sau stagna în evoluție: pot avea dificultăți de exprimare, pot adormi mai greu sau se pot trezi noaptea, pot refuza să mai doarmă singuri (sau să o facă, dar să le fie foarte frică) etc.
Preșcolarii au sentimente, dar nu le pot verbaliza prea bine. De asemenea, în cazul preșcolarilor realitatea este percepută distorsionat – un copil mic nu va înțelege (decât în cazuri foarte rare) că părintele care pleacă nu îl abandonează. Acest lucru trebuie să îi fie treptat și în mod repetat explicat, până înțelege că divorțul este o separare a părinților și nu o diminuare a dragostei acestora față de el. Uneori, mai ales când unul din părinți refuză să se mai implice, acest lucru este dificil sau chiar imposibil de explicat. Preșcolarului trebuie să îi fie furnizate explicații scurte și concrete: cine se ocupă de el, cine îl duce și îl ia de la școală, când și cum îl vede pe celălalt părinte etc. Pe măsură ce apar întrebări trebuie oferite și răspunsuri dar copilul nu trebuie sufocat cu prea multe explicații sau detalii inutile. Este suficient să fie încurajat să pună întrebări, să i se răspundă și să știe că oricând poate aborda deschis subiectul.
Pentru diminuarea efectelor negative pe care divorțul le are asupra preșcolarilor, este bine ca obiceiurile acestuia să fie păstrate (ora de culcare, băița, mâncarea, joaca etc.). Foarte important este ca părintele care îl îngrijește să fie prezent nu doar fizic ci și psihic (recomand cu tărie ca părintele care stă cu copilul să nu își ia telefonul cu el când se ocupă de copil).
În cazul copiilor de vârstă școlară din clasele primare (6 – 11 ani) lucrurile se schimbă. Pe măsură ce cresc copiii au tot mai multe contacte sociale și percep lumea diferit.
Și la această vârstă divorțul poate produce efecte negative vizibile, copiii putând deveni triști, anxioși, furioși, temători sau prea sensibili. Este posibil ca acești copii să vadă lucrurile în alb și negru și să îi învinuiască pe părinți (pe unul sau chiar pe amândoi). De asemenea, este posibil să se auto-învinovățească și să presupună că divorțul este din cauza lor. Copiii din această categorie depășesc mai greu momentul și este important să li se explice mai clar, poate chiar mai detaliat, situația, în așa fel încât orice urmă de auto-învinovățire să fie înlăturată. Copiii trebuie convinși că divorțul este o decizie a adulților și că ei nu o pot influența.
Discuțiile despre divorț pot fi mai lungi în cazul copiilor de 10-11 ani dar, și în cazul lor, abordarea indirectă este mai eficientă.
Copiii mai mari de 11 ani pot înțelege mult mai bine cauzele divorțului. Unii își vor dori discuții lungi, clarificatoare. Este important să discutați deschis cu ei, ori de câte ori este nevoie. Reprimarea dorinței lor de a înțelege ce se întâmplă poate duce la frustrări și chiar la probleme psihice. Adolescența este oricum o perioadă tulbure, perioadă în care este pusă sub semnul întrebării autoritatea părintească – este posibil ca divorțul să agraveze și mai mult această situație. Unii adolescenți ai căror părinți divorțează se refugiază în diverse anturaje externe familiei – este important să cunoașteți mediul social pe care adolescentul îl frecventează. Tentația spre alcool, țigări, sex și droguri, crește în cazul în care divorțul părinților se produce la această vârstă.
Chiar dacă vi se pare că sunteți respins total, păstrați contactul cu copilul dumneavoastră. Toti adolescenții testează limite, dar cei care au trecut printr-un divorț le testează părinților și dragostea, nu doar autoritatea, respingându-i uneori tocmai pentru a se asigura că încă sunt iubiți si acceptați.
Cheia este COMUNICAREA, fiți mereu deschis și provocați dumneavoastră discuții, chiar dacă adolescentul le evită. Și pentru că am ajuns la comunicare, aceasta este importantă și când ne referim la celălalt părinte. Cum comunici cu celălalt părinte după divorț afli de aici