După divorț, în loc să abandoneze certurile și să păstreze intact doar interesul pentru binele copilului, mulți părinți continuă sau chiar escaladează conflictele anterioare.
Continuând certurile, părinții induc propriilor copii anxietate, disonanță cognitivă sau determină alienarea unuia din părinți. Un copil prins în mijlocul unui astfel de conflict poate fi determinat să întrerupă sau să-și diminueze contactul cu celălalt părinte. Evident, o astfel de reacție emoțională (pentru că în prima fază are loc o depărtare emoțională, abia în faza următoare fiind vizibilă depărtarea fizică) nu poate fi imputată copilului. De cele mai multe ori “meritul” pentru o astfel de reacție revine unuia din cei doi părinți. Uneori, relația se deteriorează atât de mult încât este greu de restabilit, alteori, după un timp, copilul se întoarce împotriva părintelui alienator restabilind legăturile cu părintele alienat.
Principalele tipuri de reacții comportamentale ale copiilor prinși în astfel de situații sunt: evitarea, agresivitatea și confruntarea. În cazul evitării, părinții nici nu realizează cât rău fac copiilor, mai mult, sunt convinși că aceștia nu au nici o problemă. Copiii care răspund agresiv, nu fac altceva decât să copieze comportamentul pe care îl văd la părinții lor. Aceștia încep să devină certăreți, supărăcioși, răutăcioși și chiar agresivi cu colegii și prietenii lor, cearta putând să izbucnească din senin, fără motive întemeiate. A treia variantă este aceea în care copiii le spun părinților că nu agreează certurile dintre ei și le cer acestora să își rezolve civilizat disputele. În general, proporția copiilor care aleg a treia variantă crește pe măsură ce crește vârsta copiilor.
Pe lângă reacțiile de tip emotional sau comportamental avem și reacții fiziologice. Indiferent care este modul de reacție vizibil al copiilor, cercetările arată că reacțiile fiziologice sunt identice. Cu alte cuvinte, stresul resimțit de un copil care alege evitarea este la fel de intens cu cel al unui copil care alege agresivitatea sau confruntarea părinților. În studiul “The Influence of Divorce and Parents’ Communication Skills on Adolescents’ and Young Adults’ Stress Reactivity and Recovery” (Influența abilităților de comunicare privind divorțul asupra reactivității și recuperării stresului în cazul adolescenților și tinerilor)
https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/0093650213509665?journalCode=crxa cercetărorii au prelevat salivă de la copiii ai căror părinți divorțaseră și aveau certuri, măsurând nivelul de cortizol, un hormon eliberat de corp în condiții de stres. Măsurătorile au arătat creșteri bruște ale cantității de cortizol eliberate de corpul copiilor ai căror părinți se certau. În cazul în care copilul era mângâiat și susținut de unul din părinți, după 30-45 de minute, nivelul hormonului începea să scadă. Imaginați-vă acum ce tragedie se produce în sufletul și corpul unul copil care asistă des la certuri intense ale părinților fiind ignorat sau, mai rău, luat ca martor sau avocat al unuia din părinți. Reacțiile acestea apar și la copiii crescuți în familii intacte dar sunt mult mai intense la copiii ai căror părinți au divorțat.