În natură, de la apariția primei ființe vii și până în prezent există o permanentă competiție și luptă pentru resurse și supraviețuire. Pentru toate animalele funcționează implacabil legea care spune că supraviețuiește doar cel mai puternic și mai bine adaptat.
La nivelul planetei pământ în fiecare zi mor de foame sute de mii de organisme aparținând celor mai diverse specii. Este vorba, desigur, de exemplarele cele mai slabe, mai puțin adaptate și mai puțin norocoase. Privind din acest punct de vedere, competiția pare a avea doar efecte negative. Realitatea însă este mult mai complexă – competiția pentru resurse este principalul motor care duce la progres. Specia umană este principala câștigătoare a competiției planetare – în prezent majoritatea resurselor sunt exploatate de oameni în folosul propriu, sute sau mii de specii fiind efectiv exterminate datorită activității umane.
În ultima perioadă, tot mai mulți oameni conștientizează latura negativă a competiției și pledează pentru o exploatare rațională și pentru protejarea speciilor aflate în pericol. Dorința de protejare a speciilor amenințate cu dispariția intră însă deseori în conflict cu dorința de supraviețuire a oamenilor – și astăzi, în ciuda evoluției spectaculoase înregistrate de omenire, aproximativ 25.000 de oameni mor de foame în fiecare zi!
Se naște așadar întrebarea: ce facem cu competitivitatea, este o trăsătură bună sau una negativă, o cultivăm sau o anihilăm?
Privind doar efectele negative ale competiției mulți părinți încearcă, în mod greșit, să sufoce orice tentativă de competitivitate a propriilor copii. Păcăliți de „religia momentului” și prea preocupați de starea de moment a propriilor copii, mulți părinți consideră că o competiție pune prea multă presiune pe copii condamnându-i pe aceștia la un stres inutil. Mai mult, competițiile provoacă suferință și dezamăgiri. Pentru a-i feri pe copii de aceste aspecte negative, mulți părinți bine intenționați îi declară câștigători pe toți participanții sau evită total orice competiție. Este adevărat, o competitivitate accentuată poate avea și multe efecte negative, poate crea multă frustrare și poate provoca răni adânci. În același timp, crescutul în puf și eliminarea totală a competitivității și a competiției are efecte și mai dramatice producând indivizi neadaptați la condițiile naturale.
Ca să luăm un exemplu clasic haideți să aruncăm o privire la lumea animală. Animalele domestice, de exemplu, nu prea cunosc competiția – au aceleași condiții, primesc hrană din belșug, beneficiază de medicamente care le protejează de boli, așadar instinctele lor de conservare sunt subdezvoltate. Ce se întâmplă cu animalele domestice știm foarte bine se nasc, au o creștere accelerată și sfârșesc în abatoare specializate. Întreaga lor viață este dirijată de oameni, spre binele oamenilor. Ce s-ar întâmpla cu aceste animale dacă le-am elibera în natură? Probabil că majoritatea ar muri foarte rapid nefăcând față competiției și luptei pentru resurse și nereușind să se ferească de prădătorii naturali.
Păstrând evident proporțiile, trebuie să recunoaștem că și în societate lucrurile stau oarecum asemănător. Copiii crescuți în puf ajung la un moment dat în situația de a concura pentru anumite resurse. Este drept, cei 25.000 de oameni care mor zilnic de foame nu au avut norocul să se nască în România, deci este foarte puțin probabil ca această competiție pentru resursele alimentare să producă victime și printre copiii noștri. În același timp însă, chiar dacă nu se pune problema să moară de foame, copiii noștri vor concura pentru slujbe mai bune, pentru servicii medicale mai eficiente, pentru locuințe mai spațioase și aflate în zone mai bune, pentru parteneri romantici potriviți și așa mai departe.
Trebuie așadar să admitem că nu putem și nu ne dorim să eliminăm total competiția din societatea umană. Cum putem maximiza efectele pozitive ale competiției? În primul rând trebuie să le cunoaștem:
- competițiile îi ajută pe copiii noștri să înțeleagă că succesul nu aparține celor care par mai talentați ci celor care muncesc mai mult și mai bine
- competițiile îi ajută pe copii să aprecieze valoarea muncii intense și dedicate, valoarea sacrificiului și a câștigului meritat
- competițiile îi ajută pe copii să înțeleagă lumea mai bine și să relaționeze mai bine: atât cu coechipierii cât și cu adversarii, atât cu câștigătorii cât și cu învinșii
- competițiile îi ajută pe copii să înțeleagă mai bine valoarea cooperării – cu coechipierii, atunci când este o competiție ce implică echipe sau cu antrenorii, mentorii și preparatorii, atunci când vorbim de sporturi individuale. Deseori competitorii ajung să devină parteneri sau chiar prieteni!
- competițiile îi ajută pe copii să accepte cu grație înfrângerile și să îmbrățișeze cu bucurie victoriile
- competițiile îi ajută pe copii să înțeleagă valoarea înfrângerilor și lecțiile pe care trebuie să le asimileze atunci când pierd
- copiii care participă la numeroase competiții învață mai ușor empatia. În plus, acești copii învață cum să-și încurajeze mai bine prietenii și pot aprecia mai corect susținerea pe care o primesc
- corect canalizată, competiția îi poate ajuta pe copii să devină tot mai buni și mai perseverenți îmbunătățindu-și astfel propriile performanțe
- competițiile îi ajută pe copii să înțeleagă valoarea corectitudinii și a fair-play-ului. Trișând poți fenta și câștiga pe termen scurt, totuși, un astfel de comportament îți afectează viața pe termen lung
- deseori competițiile îi pun pe copii în situații neobișnuite și îi ajută să își extindă zona de confort
Personal, privindu-mi proprii copii am văzut atât efectele pozitive ale competiției cât și efectele negative. A fost o perioadă când unul dintre copiii mei era extrem de competitiv și își dorea mereu să câștige. Fiecare eșec era o mică tragedie însoțită de lacrimi și supărare. Cu foarte multă răbdare și înțelegere am reușit să-l conving că nu este nici o problemă dacă pierdem și că nimeni nu poate câștiga în permanență. La capitolul experiențe pozitive îmi vine în minte un alt exemplu. Într-una din puținele noastre drumeții montane, după 2 kilometri copilul meu mă anunță că mai are doar 5% baterie și ar vrea să ne întoarcem. Pornisem spre o grotă și mai aveam încă 3 km până am fi ajuns acolo, așa că îmi luasem deja gândul de la ea. L-am anunțat că mai mergem doar cât dorește el și că ne vom întoarce când spune că a obosit și nu mai vrea să continuăm. După 2-3 minute mă anunță că mai are doar 4% baterie. Apoi s-a produs miracolul 😊 Din spatele nostru s-au auzit niște voci, alți turiști încercau să ajungă la grotă. Brusc s-a trezit spiritul de competiție și cel mic m-a anunțat triumfător că bateriile lui s-au încărcat și au ajuns la 10%. După încă 1 km, pe măsură ce „concurenții” noștri se apropiau, nivelul „bateriei” a ajuns la 50%. Într-un final, obosiți, dar fericiți, am ajuns și noi la grotă. „Concurenții” ne depășiseră deja, dar asta nu mai conta! Eram fericiți că ne-am depășit limitele.
