Deși răspunsul pare evident, nuanțele care îl învăluie ne arată că există o paletă largă de opțiuni: există oameni care sunt stricți și respectă toate regulile, dar există și oameni care respectă foarte puține reguli. Așa cum există diferențe între oameni, putem sesiza diferențe majore și între culturi, societăți și țări. Unele popoare au tendința de a respecta regulile impuse, alte popoare, confruntate cu aceleași reguli, au tendința de a le analiza, discuta, ocoli și încălca.
Explicațiile legate de tendința oamenilor spre conformare sau non-conformare sunt numeroase. O explicație simplă vine din trecutul popoarelor. Populațiile obișnuite să respecte reguli s-au putut organiza mai bine și au reușit să cucerească noi teritorii. Treptat, convingerea că respectarea regulilor este un lucru bun a devenit tot mai înrădăcinată, astfel că acele popoare sunt și acum tot mai organizate (exemple clasice sunt Germania și Japonia). De cealaltă parte, populațiile care nu au acceptat ușor respectarea regulilor s-au trezit cucerite de alte popoare. Evident, regulile impuse de cuceritori le erau defavorabile, fapt care a accentuat și mai mult tendința supușilor de a încălca regulile. Comparația de mai sus poate fi extinsă și la subgrupe aflate în aceeași țară – negrii din SUA respectă mai puțin regulile decât concetățenii lor albi, rromii (țiganii) din România respectă mai puțin regulile decât românii din țara noastră iar nemții (cei care au mai rămas pe aici) respectă regulile și mai mult decât românii.
Michele Gelfand a analizat diferențele culturale prin prisma conformării față de reguli și a ajuns la următoarea concluzie „Munca noastră a arătat câteva caracteristici clare pe care le au grupurile dispuse să respecte cu ușurință regulile stabilite. Grupurile de acest fel tind să fie ordonate, au tendința de a avea mai puține infracțiuni, mai multă sincronie (chiar și în marile orașe și în piețele financiare!). Mai mult, aceste grupuri au mai multă auto-reglementare (datorii mai mici și abuz de droguri mai redus). Culturile libere se luptă cu ordinea și deseori devin haotice, dar înclină piața către deschidere – către oameni, idei și schimbări diferite.”
Uitându-ne în jur este foarte ușor să ne dăm seama în ce categorie ne încadrăm noi, românii. Românii par să respecte, așa cum spunea un profesor venit în vizită la universitatea noastră, „o singură lege – legea gravitației”. În rest, peste tot pe unde te uiți vezi semnele și efectele neplăcute pe care încălcarea regulilor le generează: trafic haotic, performanță scăzută, pietoni care traversează pe roșu, hârtii aruncate pe jos, zgomote deranjante în public, punctualitate scăzută, evaziune fiscală mare, corupție ridicată, infracționalitate cvasigeneralizată etc.
Majoritatea românilor au îndoieli legate de respectarea regulilor și consideră că acestea trebuie respectate „doar dacă au logică”. Așa cum știm însă, ceea ce este logic pentru unii nu are logică pentru alții: unui biciclist nu i se pare logic să se dea jos de pe bicicletă atunci când merge pe trecerea de pietoni în timp ce pietonilor și șoferilor acest lucru li se pare foarte logic; unui motociclist nu i se pare logic să respecte regulile de circulație, dar are convingerea că șoferii trebuie să fie foarte atenți la felul în care el conduce; unui om care câștigă foarte mult nu i se pare normal să plătească impozite așa mari în timp ce unui sărac nu i se pare normal ca alții să fie foarte bogați etc.
Mentalitatea adulților se transmite copiilor de la o generație la alta iar atitudinea față de reguli este extrem de greu de schimbat. Părinții obișnuiți să „caute logica regulilor” nu văd nici o problemă în faptul că parchează uneori aiurea, în faptul că traversează pe roșu atunci când se grăbesc cu copiii la școală sau în faptul că îi învață pe copii să mintă pentru a beneficia de anumite avantaje (de ex. atunci când un copil care a împlinit deja 7 ani este învățat să spună că are doar 6 pentru a intra fără bilet la ștrand – iată o formă de furt pe care mulți părinți nici nu o conștientizează).
Atitudinea confuză legată de reguli se răsfrânge și în familie. Pe de o parte părinții sunt incapabili să fixeze niște reguli clare. Pe de altă parte, aceiași părinți transmit mesaje confuze legate de importanța regulilor. Deseori, părinții din această categorie constată că nu obțin rezultatele dorite și recurg la diverse forme de violență (verbală sau fizică). Senzația mea este că violența este generată mai degrabă de lipsa de autoritate decât de autoritatea excesivă.
Majoritatea oamenilor sunt de acord că excesele, de orice fel, sunt nocive. Un conformism exagerat poate fi la fel de nociv ca și un non-conformism extrem. La nivelul societății noastre putem observa două tendințe total opuse. Pe de o parte, majoritatea copiilor români sunt crescuți fără reguli (sau cu reguli minime și lipsite de consistență și constanță) iar efectele asupra lor sunt dezastruoase – abandon școlar uriaș, un număr tot mai mare de analfabeți funcțional și de indivizi neadaptați. Mulți din acești părinți nu respectă nici măcar regula de bază pe care orice părinte ar trebui să o respecte. De cealaltă parte avem segmentul copiilor crescuți de părinți care înțeleg importanța rigurozității și a regulilor (o mare parte din acești părinți sunt angajați ai multinaționalelor – așa-numiții corporatiști) iar efectele și rezultatele obținute de acești copii sunt tot mai frumoase – de aici se recrutează majoritatea performerilor, olimpicilor și studenților care urmează cursurile celor mai renumite universități din vest. Urmărind aceste trenduri ne putem explica ușor de ce se mărește în permanență decalajul dintre „clasa privilegiată” și pătura de jos a societății.